Mituri si asteptari
Cred ca sunt multe momente cand noi avem nevoie sa credem asta.Avem nevoie de speranta ca de fapt va fi bine.Pentru pesimisti innascuti ca mine,viata e de doua ori mai neagra.Si de aceea speranta asta e si ea in cantitati considerabile..pacat ca asa rar ne permitem sa o acceptam.Nu stiu..ma gandeam sa imi cumpar una din cartile alea cu tituluri semi comerciale gen”Optimismul se invata”.Ma intreb cate ore as crede in dracia aia.Pentru ca inevitabil,prin natura mea,deja nu cred.
Ma uit la toti „proletarii” din jurul meu si imi repet ca eu nu voi fi asa.Ce sa mai mint,sa fac pe grandioasa..ma tem .Poate ca povestile astea cu oamenii care izbutesc in viata sunt doar pure inventii sa ne alimenteze noua nevoia de speranta.Pentru ca in fond,cati oameni in zilele noastre practica meseria pe care si-o doresc?Si ca sa fim mai exacti.de unde stim ce ne dorim cu adevarat?Am ajuns la stadiul in care nu mai stiu sa deosebesc ce-i mit de ce-i real.Cand te gandesti ce mult luptam sa ne construim imaginile astea in copilarie si cat ne hranim din ele,pentru ca mai apoi,sa realizam ca nimic din ce am crezut nu e real.De la Mos Craciun...la iubirea aceea descrisa in carti..e normal sa te simti frustrat.Pentru ca te-au mintit.Nu-i adevarat ca au trait fericiti pana la adanci batraneti,nu e adevarat ca daca ai un vis,el se va implini,nu-i adevarat ca prietenii te tin o viata..De ce nu ne-a spus nimeni asta?Ne-am creat asteptari,imagini si acum traim inchistati in ele...cine poate spune ca altruismul nu e decat o forma acuta de egoism?Cine poate nega ca iubim imaginea pe care vrem sa o avem fata de o persoana..Din acest motiv urasc asteptarile.Cel mai bine e sa te lasi suprins,sa te iti injectezi constiinta cu grame considerabile de „acum si aici”.Cred ca cele mai multe asteptari le au oamenii care au pierdut cel mai mult in viata.Mereu exista vocea aceea din spatele mintii care sopteste”Data viitoate va fi mai bine,trebuie sa fie mai bine”.
Imagineaza-ti ca vine maine cineva si iti spune „Tot ce stii e gresit”.Nimic nu e mai chinuitor decat indoiala de sine.Sa stai asa in fata oglinzii si sa te analizezi,sa te intrebi ce vrei,ce esti,incotro te indrepti...speram ca doar adolcescentii trec prin asta...ori m-am inselat ori sunt inca in acel stadiu.
DAR pana si pesimistii ar trebui sa creada in ceva.Oare in ce-o fi crezand oamenii astia?Din cand in cand, dintr-un exces de zel ma incurajez spunandu-mi ca ceea ce conteaza e interiorul omului si ca daca esti impacat cu tine insuti atunci esti cel mai fericit.Uneori placa asta mi se pare cu adevarat jalnica.E ca o concluzie la filmele alea americane,care cu precadere incurajeaza positive thinking si continua sa inventeze mituri.Mituri exista si vor exista atata timp cat noi vom avea emotii.Adica..pentru intodeauna...Sa fie emotiile un rau necesar?Un psiholog m-ar lamuri poate.Dar n-am chef nici de ei,nici de intrebarile lor menite sa ma ajute sa-mi descopar problema.pentru ca in final...ce problema domnle?Eu nu am nici o problema.Eu sunt un om absolut normal,o entitate ca oricare alta,un element dintr-un grup,un calator dintr-un tren,un student dintr-o facultate,o fiica dintr-o familie..am primit primit odata o brosura foarte sugestiva care avea ca slogan intrebarea”Tu esti normal?”Era o campanie care venea in sprijinul oamenilor cu probleme mintale.Eu una mi-am constientizat nebunia.Cea mai mare realizare a mea pana acum.
Cred ca sunt multe momente cand noi avem nevoie sa credem asta.Avem nevoie de speranta ca de fapt va fi bine.Pentru pesimisti innascuti ca mine,viata e de doua ori mai neagra.Si de aceea speranta asta e si ea in cantitati considerabile..pacat ca asa rar ne permitem sa o acceptam.Nu stiu..ma gandeam sa imi cumpar una din cartile alea cu tituluri semi comerciale gen”Optimismul se invata”.Ma intreb cate ore as crede in dracia aia.Pentru ca inevitabil,prin natura mea,deja nu cred.
Ma uit la toti „proletarii” din jurul meu si imi repet ca eu nu voi fi asa.Ce sa mai mint,sa fac pe grandioasa..ma tem .Poate ca povestile astea cu oamenii care izbutesc in viata sunt doar pure inventii sa ne alimenteze noua nevoia de speranta.Pentru ca in fond,cati oameni in zilele noastre practica meseria pe care si-o doresc?Si ca sa fim mai exacti.de unde stim ce ne dorim cu adevarat?Am ajuns la stadiul in care nu mai stiu sa deosebesc ce-i mit de ce-i real.Cand te gandesti ce mult luptam sa ne construim imaginile astea in copilarie si cat ne hranim din ele,pentru ca mai apoi,sa realizam ca nimic din ce am crezut nu e real.De la Mos Craciun...la iubirea aceea descrisa in carti..e normal sa te simti frustrat.Pentru ca te-au mintit.Nu-i adevarat ca au trait fericiti pana la adanci batraneti,nu e adevarat ca daca ai un vis,el se va implini,nu-i adevarat ca prietenii te tin o viata..De ce nu ne-a spus nimeni asta?Ne-am creat asteptari,imagini si acum traim inchistati in ele...cine poate spune ca altruismul nu e decat o forma acuta de egoism?Cine poate nega ca iubim imaginea pe care vrem sa o avem fata de o persoana..Din acest motiv urasc asteptarile.Cel mai bine e sa te lasi suprins,sa te iti injectezi constiinta cu grame considerabile de „acum si aici”.Cred ca cele mai multe asteptari le au oamenii care au pierdut cel mai mult in viata.Mereu exista vocea aceea din spatele mintii care sopteste”Data viitoate va fi mai bine,trebuie sa fie mai bine”.
Imagineaza-ti ca vine maine cineva si iti spune „Tot ce stii e gresit”.Nimic nu e mai chinuitor decat indoiala de sine.Sa stai asa in fata oglinzii si sa te analizezi,sa te intrebi ce vrei,ce esti,incotro te indrepti...speram ca doar adolcescentii trec prin asta...ori m-am inselat ori sunt inca in acel stadiu.
DAR pana si pesimistii ar trebui sa creada in ceva.Oare in ce-o fi crezand oamenii astia?Din cand in cand, dintr-un exces de zel ma incurajez spunandu-mi ca ceea ce conteaza e interiorul omului si ca daca esti impacat cu tine insuti atunci esti cel mai fericit.Uneori placa asta mi se pare cu adevarat jalnica.E ca o concluzie la filmele alea americane,care cu precadere incurajeaza positive thinking si continua sa inventeze mituri.Mituri exista si vor exista atata timp cat noi vom avea emotii.Adica..pentru intodeauna...Sa fie emotiile un rau necesar?Un psiholog m-ar lamuri poate.Dar n-am chef nici de ei,nici de intrebarile lor menite sa ma ajute sa-mi descopar problema.pentru ca in final...ce problema domnle?Eu nu am nici o problema.Eu sunt un om absolut normal,o entitate ca oricare alta,un element dintr-un grup,un calator dintr-un tren,un student dintr-o facultate,o fiica dintr-o familie..am primit primit odata o brosura foarte sugestiva care avea ca slogan intrebarea”Tu esti normal?”Era o campanie care venea in sprijinul oamenilor cu probleme mintale.Eu una mi-am constientizat nebunia.Cea mai mare realizare a mea pana acum.
Un comentariu:
the less you expect from the worl the more free you become.... and the more you receive
Trimiteți un comentariu